In contextul recentelor alegeri generale din Israel si, totodata, in prag de alegeri prezidentiale in Romania, am luat legatura cu cei doi experti in politici NATO: Victor Aileni, coordonatorul departamentului de analiză și planificare strategică al firmei MabeInvest LLC SUA/Romania, fost consultant al bazei militare de la Mihail Kogălniceanu și pentru construcția scutului de la Deveselu și cu Dna Mădălina Neacșu, doctor în informații și securitate națională și care oferă expertiză în securitate și reziliență urbană, politici și strategii NATO/UE, NATO URBAN, analiză de intelligence, competitive intelligence, agrointelligence, juridic-administrativ etc.
- Recent, Netanyahu l-a invitat pe Gantz să participe la formarea unui Guvern de uniune naţională. Cum comentati aceasta posibila alianta in contextul acutizarii conflictului iranian in Orientul Mijlociu?
Victor Aileni:
Intr-adevar, conform rezultatelor oficiale, coaliţia de centru-stânga Albastru & Alb, condusă de Benjamin Gantz, s-a clasat pe primul loc în scrutinul parlamentar anticipat din Israel, fiind urmată de partidul Likud (dreapta), al premierului în exerciţiu Benjamin Netanyahu. In acest context, decizia de a se forma un Guvern de Uniune Nationala, permite statului israelian sa evite o “criza politica”, mai ales pe fondul unei situatii extrem de complicate in Orientul Mijlociu. Reamintim ca, recent am asistat la un posibil atac direct al Iranului asupra Arabiei Saudite, unde potrivit secretarului de Stat al SUA, Mike Pompeo, exista probabilitatea unui “act de razboi”.
Acum, ca sa revin la intrebarea dumneavoastra, consider bine venita aceasta “cooperare”, anuntata recent de actualul premier Benjamin Netanyahu, in contextul probabilitatii izbucnirii unui “Razboi Total”, care ar putea destabiliza nu doar regiunea, dar si securitatea globala. In aceasta noua paradigma de insecuritate, Romania devine furnizor de securitate regional prin Scutul de la Deveselu, care are capacitatea de a proteja inclusiv Israelul contra unui atac nuclear din partea Iranului, avand in vedere capabilitatea tehnica a bazei care include un radar puternic ce permite interceptarea rachetelor cu raza scurta si medie de actiune pe o raza de aproximativ 2000 km, dar si interceptori de rachete si un echipament de comunicatii echipat cu tehnologie inteligenta.
De asemenea, unicitatea Romaniei consta si in operationalizarea la Sibiu a primului si singurului Comandament NATO de trei stele din Est-ul Europei, care alaturi de alte baze militare româno-americane, baze românești care sunt puse la dispoziția aliatului American (Baza Militară de de Kogălniceanu, Baza Militară Aeriană 71 “General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii și, totodată, Centrul Național de Instruire Întrunită GETICA de la Cincu/Județul Brașov etc) asigura apararea si securitatea statelor membre UE, dar si NATO.
Insa, Romania este vizibila in spatiul Euro-Atlantic si prin emergenta unor leaderi pe pozitii cheie decizionale, un astfel de exemplu fiind si Laura Codruta Kovesi, recent avizata pozitiv in Consiliul European, pe functia de procurer-sef al intregii Uniuni Europene. In acest context, frauda, coruptia, spalarea de bani si frauda transfrontaliera in materie de TVA va face obiectul Parchetului UE, pozitionand Romania strategic din punct de vedere decizional nu doar la nivel militar, dar si in materie de justitie europeana.
2. Daca statul Israel a incheiat alegerile generale, Romania se pregateste de alegeri prezidentiale. Exista indicatori care ar putea contura posibile scenarii cu privire la eventualele aliante politice in prag de alegeri prezidentiale, locale dar si parlamentare de anul viitor?
Madalina Neacsu:
Buna intrebare! Evident, ca in urma analizelor strategice identificam permanent, prin metoda scenariilor alternative, indicatori de avertizare timpurie, care ne permit sa intrevedem in sistem de early warning anumite tendinte, chiar si politice.
Unul din scenariile rezultate din analiza strategica pleaca de la urmatoarea ipoteza: “Daca Israelul propune un Guvern de Uniune Nationala, in schimb Romania se pregateste de o monstruoasa coalitie“
In primul rand, in urma unei analize de context a mediului politic actual din Romania, rezulta o “predispozitie” a actualelor factiuni politice catre o “monstruoasa coalitie” care are ca obiectiv strategic eliminarea actualului presedinte al Romaniei, Klaus Iohannis. Daca in trecut Monstruoasa coaliție (11/23 februarie1866) a reprezentat alianța dintre conservatori și liberalii radicali, adica o coaliţie politica între stânga politică (radicalii) şi dreapta politică (conservatorii), în scopul îndepărtării domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la domnie, in prezent se contureaza probabilitatea unei “monstruoase coalitii” intre PSD-USR pentru “debarcarea” lui Klaus Iohannis. Mai mult de atat, pentru atingerea procentului de 51% exista scenariul potrivit caruia “monstruoasa coalitie” sa castige majoritate prin motivarea aderarii inclusiv a celorlalte partide politice contra PNL, dupa cum urmeaza: PSD+USR+Pro Romania+UDMR. Evident, validarea unui astfel de scenariu ar scoate “din cursa politica” ultimul partid cu rezonanta istorica PNL, care a fost si este simbolul Marii Unirii alaturi de Casa Regala. De asemenea, exista probabilitatea ca in contextul in care PNL nu reuseste sustinerea pentru victoria lui Klaus Iohannis , sa asistam la o fuziune intre PNL+PMP, prin absortia celui din urma, astfel, istoria acestui partid traditional, in cel mai pesimist scenariu, sa fie eliminat dupa modelul PNTCD-ului.
As mai adauga ca, potrivit ultimelor schimbari la nivel politic, se contureaza Clujul ca “nucleu” al posibilei “monstruoase coalitii”, unde am putea asista la “un prim proiect politic pilot” de coabitare intre USR-PSD, mai ales ca Transilvania poarta si istoria Unio Trium Nationum si, totodata, un teritoriu unde “dialogul intercultural, interetnic si politic” a devenit punct de referinta in anumite perioade ale istoriei.
Mai mult de atat, o serie de indicatori de avertizare timpurie contureaza un alt scenariu, potrivit caruia o posibila plecare a actualului prim-ministru al Romaniei, Viorica Dancila, la Bruxelles pentru functia de Comisar European, ar face loc candidaturii actualului ambasador al Romaniei in SUA, George Maior, pe functia de Prim-Ministru al Romaniei, anterior ales ca presedinte PSD Cluj in locul actualului presedinte interimar. Prin aceasta noua “repozitionare” si, totodata, prin operationalizarea “monstruoasei coalitii”, exista probabilitatea ca actualul candidat, Dan Barna, sa fie desemnat viitor presedinte al Romaniei cu un viitor Guvern USR+PSD.
Oare la a treia mutare pe “table de sah” se pregateste pentru Romania revenirea monarhiei, avand in vedere ca dupa abdigarea fortata din 11 februarie 1866 a lui Alexandru Ioan Cuza, pregătita de “monstruoasa coaliţie” (conservatori şi liberali radicali), la scurt timp Carol I a fost desemnat rege al Romaniei? Insa, sa nu uitam ca pana la instaurarea monarhiei a functionat o “Locotenenta Domneasca” formata din trei membri: Lascăr Catargiu, reprezentant al Moldovei și al conservatorilor; gen. Nicolae Golescu, reprezentant al Țării Românești și al liberalilor; col. Nicolae Haralambie, reprezentant al armatei. Oare emerge, potrivit predictiilor noastre, componenta militara ca pilon strategic al dezvoltarii durabile a Romaniei, intr-un astfel de scenariu alternativ?