CULTURA DE AFACERI MILITARĂ AMERICANA
Avem placerea de a va invita la seminarul “CULTURA DE AFACERI MILITARA AMERICANA” organizat în parteneriat cu experti NATO, in data de 2 septembrie, orele 15-17h, in Sala Senatului, găzduit de Universitatea Dunarea de Jos, din Strada Domneasca, nr. 47, Galati.
Evenimentul vizeaza promovarea unui spațiu propice pentru mediul culturii de afaceri și culturii militare româno-americane, in baza certificarilor NCAGE NATO a membrilor sai, dar, si facilitarea unui dialog inter-institutional, civil-militar-cetatean, prin cooperare public-privat, intre comunitatea mediului de afaceri, administratia publica locala, mediul universitar-academic si sectorul militar.
În acest sens, evenimentul se incadreaza in dimensiunea strategica a viziunii “NATO URBAN – GALATI, ORAȘ NATO”, urmand sa participe reprezentanti cheie din partea societatii civile si institutiile publice locale, avand in vedere ca in vecinatatea imediata a orasului Galati, se regaseste Baza Militara de la Kogalniceanu, iar Sibiul este gazda a primului si singurului Comandament NATO de 3 stele din S-E Europei.
Mentionam ca, evenimentul este realizat in co-parteneriat cu experti in politici si strategii N.A.T.O., Dl. Victor Aileni si D-na Madalina Neacsu – Doctor in Informatii si Securitate Nationala si, de asemenea, fondatori ai viziunii strategice NATO URBAN in Romania.
Va informam ca, viziunea strategica NATO URBAN are ca obiectiv principal siguranța cetățenilor și asigurarea securității și rezilienței orașelor, in principal, din vecinatatea urbana a principalelor Baze Militare NATO si/sau afiliate parteneriatului strategic cu SUA de pe teritoriul Romaniei, prin dezvoltarea de noi strategii integrate, in parteneriat civil-militar-cetatean.
Comitetul de organizare,
Președinte,
SECHILA GIGI