Deja a început amenajarea viitorului cartier NATO la Sibiu, în prelungirea poligonului dinspre Poplaca. Aici vor fi cazați, împreună cu familiile lor, cei 400 de ofițeri de Stat Major din țările aliate NATO, care vor lucra în cadrul Comandamentului multinațional NATO. Acesta va deveni funcțional din toamna anului 2021 pe Calea Dumbrăvii, în șirul de clădiri unde încă mai funcționează Tribunalul și Judecătoria. Ce înseamnă un astfel de comandament la Sibiu și care vor fi efectele asupra comunității locale, mai ales a celei de afaceri, explică Victor Aileni, expert NATO.
Victor Aileni (foto principală, acum în vârstă de 61 de ani) a fost cel mai tânăr senator al României post-decembriste, membru al Comisiei de politică externă și a celei Militare și de ordine publică. Fizician de profesie, a evoluat după experiența politică în cruda democrație mioritică înspre planificare strategică de afaceri și politică, înspre parteneriate internaționale și securitate. A lucrat mult cu ceea ce înseamnă administrația și comunitatea americană și a devenit și consultant în strategii internaționale pentru grupuri americane, israeliene, italiene, spaniole și așa mai departe, care activează în zone care pornesc de la imobiliare sau turism și ajung până la energie sau tehnologie militară. Printre altele a fost și consultant al consorțiului americano-israelian KBR – Danya Cebus, câștigător al licitației de construire a bazei militare de la Deveselu. A oferit consultanță și pentru baza militară de la Mihail Kogălniceanu, fiind practic acum “expert NATO“. A revenit zilele acestea la Sibiu, unde a susținut un seminar pe tema ”Cultura de reziliență și securitate medicală urbană, în context NATO”. În care a vorbit inclusiv despre cum vor putea intra în relații comerciale firmele din Sibiu cu viitorul Comandament NATO de la Sibiu.
Reporter: Să se teamă sibienii de faptul că, odată cu înființarea comandamentului NATO de la Sibiu, securitatea lor este mai fragilă? Că o astfel de structură cu vizibilitate internațională va transforma orașul într-o țintă pentru grupări teroriste?
Victor Aileni: Din contră. Este un enorm plus de siguranță. Așa cum s-a întâmplat cu summit-ul UE de la Sibiu, care a fost impecabil organizat. Asemenea evenimente, precum summit-ul, sunt ținte pentru zonele care au valențe teroriste. Un asemenea eveniment global, cel mai mare care s-a desfășurat la Sibiu, s-a derulat fără stres, lumea s-a bucurat, a cântat, s-a distrat. Șefii de state s-au plimbat prin piață, au dat mâna cu oamenii, ceea ce a demonstrat ce forță poate avea un comandament NATO deasupra (securitatea evenimentului a fost asigurată și cu sprijin aliat – n.r.).
“Mesajul rămâne acesta: este un enorm plus de siguranță, cetățenii nu au de ce să se teamă“, Victor Aileni, expert NATO
Dar summit-ul s-a concentrat pe perioada a cel mult trei zile, cu câteva luni de pregătiri înainte. Comandamentul NATO va fi tot timpul prezent aici.
Summit-ul a fost un moment de vârf, iar acestea sunt momentele care creează tentații în zona de securitate. Momentele cotidiene nu mai au asemenea relevanță, precum prezența atâtor șefi de stat. Comandamentul NATO va însemna, în schimb, un semnal extrem de important pentru potențialii investitori. Care se simt mult mai în siguranță în a investi într-o zonă unde există un comandament militar. Mesajul rămâne acesta: este un enorm plus de siguranță, cetățenii nu au de ce să se teamă.
Da, dar dacă până acum, mă rog, până la evenimentele mari, nu exista un motiv suficient pentru cineva care – vulgar spus – să pună o bombă în Piața Mare, în viitor va exista acea structură militară care ar putea justifica astfel de atentate.
Filtrele sunt infinit mai mari. Avem la drone și la alte echipamente care vor supraveghea totul 24 de ore din 24. Fiecare milimetru pătrat este supravegheat.
De ce NATO la Sibiu?
În primul rând pentru că există o istorie a tradițiilor. De la cavaleri, la scutieri, pe de o parte, la o foarte lungă tradiție militară. Gândiți-vă că Academia Forțelor Terestre împlinește 100 de ani. Sunt mii și mii de tineri care și-au pornit cariera de aici, sunt destine care s-au ramificat la nivel național. Sunt nenumărați șefi de state majore ale diverselor componente de arme care provin din AFT Sibiu. Deci este o tradiție și în armată tradițiile sunt iubite și respectate. Al treilea element major a fost emergența graduală a Sibiului în planul Uniunii Europene. Indiscutabil, Capitala culturală pe care a gestionat-o Sibiul în parteneriat cu Luxemburgul a adus un plan de vizibilitate și de respect extraordinar. Aproape un milion de turiști, de oameni influenți, au participat atunci la nenumărate evenimente și – după cum am subliniat într-o discuție cu fostul domn primar al Sibiului – tot anul acela a fost fără incidente. Atâtea sute de mii de oameni care să vină și să nu se întâmple ceva indică o normă a conviețuirii sociale. Un al patrulea element major a fost emergența actualului președinte. Sibiul a dat un președinte. Și nu orice președinte, ci unul istoric: este minoritar – și religios și etnic – într-un ocean de majoritari, ceea ce a dat un semnal în exterior cât de echilibrată este situația minorităților din România, cât de respectate le sunt libertățile. A fost o mare uimire la nivel european emergența domnului președinte. Și mai există o componentă. Eu sunt fizician de formare și vă spun că Bucureștiul este capitala seismică a Europei. Mai sunt zone seismice în Europa, dar nu pe capitale. Deci la cutremurul care va veni – la care nu se pune problema «dacă», ci «când va veni», căci există aici o falie de 250 de milioane de ani care din când în când generează fricțiuni și o dată la 30, 40, 70 de ani generează câte o catastrofă -, deci acum va fi o catastrofă mult mai mare decât cea din `77. Or, în acel moment, capacitatea statului de a interveni la o catastrofă cu între 3.000 și 5.000 de morți este zero timp de 48 de ore. Căci toți fug acasă să își salveze familia. Gândiți-vă că sare RADET-ul în aer, cu toate țevile acelea cu apă fierbinte. De aceea va fi nevoie ca celelalte dezvoltări urbane să preia din responsabilitățile de reacție rapidă. Or, Sibiul, cu istoria sa militară, vecinătatea de la Cincu, toate acestea au făcut parte dintr-un set de criterii care au dus la înființarea comandamentului la Sibiu.
Dar decizia finală de a amplasa acest comandament la Sibiu i-a aparținut lui Klaus Iohannis, ca șef al Consiliului Suprem de Apărare a Țării?
Nu. Decizia s-a luat la nivel NATO, la summit-uri. La care participă toate cele 28 de state, se fac propuneri, iar România a avut întotdeauna contribuții legate de securitatea Mării Negre. Căci s-a anticipat creșterea agresiunii rusești. Fiind principali furnizori de securitate devenim și principali furnizori de securitate economică. Business-urile nu intră în zone cu risc.
Comandamentul NATO va însemna și bani. Mulți bani
Vor veni 400 de ofițeri cu familiile lor să locuiască aici timp de trei sau patru ani sau pe perioade mai lungi. Cum credeți că va afecta acest lucru Sibiul?
Extraordinar. Vă dau un model la o scară mai mare, dar care cred că se va aplica și la Sibiu. A fost războiul celor două Corei, cea de Sud și cea de Nord. Devastator, era și după al doilea război mondial… Ei, Coreea de Sud, beneficiind și de prezența militară americană a avut o traiectorie economică explozivă. Sutele de mii de militari cazați cu familii, infrastructura economică ce s-a creat și s-a mișcat în jurul bazelor militare au permis firmelor coreene să facă parteneriate cu firme americane, au apărut bănci care să finanțeze, au apărut start-up-uri și harnic, în timp, sub asemenea garanții americane, Coreea de Sud s-a transformat în ceea ce vedem azi. Același lucru se întâmplă în vecinătatea oricărei baze militare. Eu vă pot da exemplul bazei de la Mihail Kogălniceanu. M-am ocupat de preselecția primelor firme românești, pentru că pe acea vreme firmele românești nu puteau obține direct contracte, nu aveau un istoric în relația cu NATO. Era prima dată când se instala o bază militară americană în țara noastră. Și atunci, eu fiind în piața de consultanță strategică, am furnizat know-how-ul certificării NATO, după ce la rândul meu am primit “clearence-ul“. Dar nu aveam atunci portofoliul suficient de firme pe care să le recomand să furnizeze ceea ce se cerea. Era atât de mare portofoliul de servicii și produse, încât totul părea mic la ceea ce gestionam eu. Și atunci s-a născut ideea de a genera un set de seminarii, eu prezentând criteriile de formare pentru a obține certificarea NATO, tipul de produse și servicii solicitate și așa mai departe unui auditoriu format din reprezentanții unor firme. Și așa am ajuns la un portofoliu de peste 1.000 și ceva de firme din care eu le-am putut selecționa pe cele mai bune. Am înființat și un call-center, deoarece nu toți managerii de firme românești vorbeau engleza. Iar achizițiile în sistemul militar se fac adesea rapid. Armata trebuie să se miște până la un plafon financiar, există un ofițer contractor, care pune mâna pe telefon și firma care îi oferă, orientativ, prețul cel mai bun, aceea este angajată. Pe banii Pentagonului și Pentagonul întotdeauna plătește. Nu atâtea proceduri, contestații și așa mai departe. Acesta este un exemplu.
Despre câți bani putem vorbi?
Estimativ – și vorbesc luând în calcul datele publice – cam 30 – 40 de miliarde de dolari vor intra pe estul Europei. O parte din acești bani vor merge, concentrat, înspre zona poloneză de consolidare. O altă parte va veni înspre noi, iar restul va fi direcționat către infrastructură, căi ferate și alte elemente. Estul Europei devine o componentă militară majoră. Căci, din experiența istorică, ni se arată că tranziția în Rusia se face în situații tensionate. Cu tunul sau cu tancul. Spre exemplu momentele cu Gorbaciov, cu Boris Elțîn și așa mai departe. Căci există un scenariu posibil dacă avem în vedere că există o enormă erodare a lumii care l-a generat pe Putin. S-a ajuns ca această administrație a lui Putin să fie forțată să taie din bugete, ceea ce generează frustrare. S-a ajuns inclusiv la inițierea unei legi de prelungire a vârstei de pensionare cu cinci ani care iarăși generează frustrare. Pe lângă partea de corupție și așa mai departe, ceea ce va duce la un posibil scenariu în care Putin, în urma lui blitzkrieg, să nu mai existe la Moscova.
Cum vor ajunge antreprenorii sibieni “la banii NATO“?
Vom pregăti un ciclu de seminarizare, în care prezentăm detalii despre calitatea solicitată, inclusiv cultura de business americană. Căci e o diferență între a avea un contract cu o primărie și cu un comandament NATO. Glumind puțin, cu armata care are glonțul pe țeavă faci altfel business decât cu finii din primărie. În asemenea context, noi am și început să certificăm NATO. Cum ar fi Clinica Polisano Medlife.
Am văzut că au obținut certificarea NATO și cei de la Conacul Maria Theresa, din Orlat. Și în astfel de zone, de leisure să le zicem, vor fi oportunități de afaceri?
Categoric. Gândiți-vă că ofițerii cu familiile lor au evenimente. La sutele care vin sunt botezuri, sunt petreceri, sunt nașteri care au nevoie de asistență, sunt cazuri medicale, e nevoie de educație, de grădinițe. Vor avea invitați, va fi nevoie de zone hoteliere căci le vin neamurile. Asta e dimensiunea despre care vorbim.
“Programări strategice de jocuri operative“
Spuneați că România începe să devină planificator de război. Asta se va întâmpla în comandamentul NATO de la Sibiu?
Comandamentul va începe să facă programări strategice de jocuri operative, cu conotații militare în Marea Neagră. Nu vorbim de o bază militară, ci de un comandament care planifică. Așa cum inspectoratul școlar al unui județ și ministerul planifică, iar profesorii și liceele și așa mai departe operaționalizează. Deci e o enormă dimensiune de responsabilitate la Sibiu care va avea efecte pe toate componentele.
Comandamentul NATO de la Sibiu va însemna doar SUA?
Nu, va însemna toate statele membre. Dar ponderea importantă este cea a SUA. NATO este o construcție americană.