Numeroși medici, specialiști în administrație, doctori în științe medicale sau experți NATO se vor reuni la Sibiu în săptămâna care urmează pentru a discuta despre ”Cultura de reziliență și securitate medicală urbană, în context NATO”.
Moderatorii evenimentului sunt Victor Aileni și Mădălina Neacșu, cei doi experți NATO care sunt însărcinați cu dezvoltarea de servicii de consultanță în implementarea politicilor și strategiilor de NATO urban, rezultate ca urmare a creării comandamentului NATO de la Sibiu.
În contextul în care numeroși medici, specialiști în administrație, doctori în științe medicale si experți NATO se vor reuni la Sibiu în aceasta săptămâna pentru a discuta despre ”Cultura de reziliență și securitate medicală urbană, în context NATO”, am luat, așadar, legătura cu cele două persoane cu rol major în implementarea proiectului Hub de Reziliență Medicalo-Militar Transilvănean, viitor centru medical regional și principal furnizor de securitate medicală urbană pentru București – Capitală Seismică Europeană, respectiv cu Domnul Victor Aileni, expert în politici și strategii NATO, coordonator in activități de strategii și consultanță, fondator al firmei MabeInvest LLC SUA/România, la care acesta este coordonator si care a oferit servicii de consultanță strategica militara pentru Scutul Antirachetă de la Deveselu si, totodata, cu Doamna Mădălina Neacșu, care este Doctor in Informatii si Securitate Nationala și care oferă expertiză în securitate si rezilienta urbana, politici si strategii NATO/UE, NATO URBAN, analiza de intelligence, competitive intelligence, juridic-administrativ etc.
- Care este importanta conceptului de rezilienta si securitate medicala urbana , prin prisma comunitatii locale si a mediului de afaceri din Sibiu?
Madalina Neacsu: Conceptul de securitate si rezilienta medicala urbana, in contextul infiintarii la Sibiu a primului si singurului Comandament NATO de trei stele din Est-ul Europei, devine parte integrata a programului NATO URBAN. Prin urmare, elemente de medicina militara, medicina de urgenta si medicina dezastrelor se vor interconecta in cadrul unor viitoare strategii si politici medicale pentru asigurarea sigurantei si securitatii cetateanului pe principiul intrajutorarii intre “vecinatati urbane”. In acest context, mediul de afaceri din Sibiu si vecinătatea urbană a Comandamentului NATO și a celorlalte baze militare româno-americane vor intra pe o piață comercială nouă prin certificarea furnizorilor de produse și servicii ca agenți economici NATO la iniţiativele, proiectele sau programele internaţionale organizate de MAPN și structurile militare NATO.
- Care sunt bunele practici de rezilienta medicala in prevenirea si gestionarea unor situatii de criza?
Victor Aileni: Pentru a ne pregăti strategic pentru impactul schimbărilor climatice și gestionarea eficientă a dezastrelor si catastrofelor naturale liderii oraselor ar trebui să aibă în vedere, în următoarea perioadă realizarea unui plan strategic pentru gestionarea riscurilor si amenintarilor la adresa securitatii urbane in noua paradigma NATO URBAN, ca parte componenta a parteneriatului strategic Romania/ SUA. Sa nu uitam ca, cea mai mare criza care ameninta Romania este catastrofa seismica pe Bucuresti, avand in vedere titlul acordat Capitalei la nivel international de “Capitala seismica europeana”.
3.Este necesara existenta unui Chief Resilience Officer (CRO) la nivelul administratiei locale? Care ar fi rolul acestuia?
Madalina Neacsu: În prezent, orașele sunt sisteme complexe formate dintr-o serie de actori care interacționează la nivel inter-sistemic: organizatii guvernamentale, agenții locale, întreprinderi locale, dar și organizații internaționale, care adesea nu comunică sau nu interacționează eficient, ca efect al transferului de informație eronat “de sus in jos”. În acest context, numirea unui Chief Rezilient City (CRO) la nivelul administratiilor publice locale ar facilita accesul la informatie strategica pentru luarea deciziei in caz de criza si, totodata, ar facilita crearea si implementarea unei City Resilience Strategy pentru dezvoltarea durabila a mediului urban, dupa modelul platformei internaționale a celor 100 Resilient Cities (100RC).
4.Care ar fi principalele riscuri si vulnerabilitati la nivel local, care pot afecta economia sau securitatea oraselor? Dar sanatatea cetatenilor?
Victor Aileni: Orașele devin din ce în ce mai mult țintele atacurilor militare, politice, teroriste, antidrog si, nu in ultimul rand, Razboiului Hibrid, ceea ce crește probabilitatea interventiei militare în mediul urban. Nu este vorba de “dacă“, ci mai degrabă “când” NATO URBAN va fi implicat în operațiuni militare urbane pentru asigurarea securitatii si rezilientei urbane, unde componenta medicala urbana devine infrastructura critica vitala in contextul amenintarilor contemporane la adresa sanatatii cetatenilor. In concluzie, inundaţiile, cutremurele, incendiile, atacurile teroriste, miscarile sociale sau alte catastrofe naturale / umane reprezintă amenintari directe cu consecinţe grave şi nedorite asupra siguranței și securității individului.
5. Identificarea unor Proiecte de rezilienta, care sa implice comunitatile centrale (administrative si miltare), locale, de afaceri in folosul cetateanului.
Victor Aileni: În contextul în care România a devenit principal furnizor de securitate regional prin înfiintarea la Sibiu a primulului și singurului Comandament NATO de trei stele din estul Europei recomandăm o creştere a importanţei primului ajutor medical si psihologic în situații de urgență, care să se focalizeze pe nevoile practice de bază, pe siguranţa şi confortul fizic şi psihologic în primele ore sau zile după evenimentul cu potenţial traumatic. De aceea, psihoeducaţia, normalizarea emoţiilor, asigurarea suportului medical, social şi spiritual va trebui să constituie elemente de bază pentru contracararea stresului posttraumatic (posttraumatic growth). În acest demers, trebuie pornit de la modelul primului ajutor psihologic în caz de dezastre şi violenţă în masă, elaborat de către Centrul Naţional pentru Stres Posttraumatic şi Reţeaua Naţională de Stres Traumatic pentru Copii din SUA și, mai ales, soluțiile integrate și inovative promovate de Centrul Comunitar de Prevenire a Stresului (CSPC), cea mai veche organizație din Israel care se ocupă de tratamentul și prevenirea psihotraumelor.
In concluzie, venim cu sugestia de a se crea și funcționaliza un Centru Comunitar NATO de Consiliere Psihologică și Stres Posttraumatic pentru Situații de Urgență, centru medical integrat pe componenta recuperărilor psiho-medicale nu doar a comunităților urbane expuse la catastrofe și dezastre naturale, dar și pentru ofițerii de Stat Major din țările aliate NATO (inclusiv pentru familiile lor) aflați pe teritoriul României și, totodată, pentru veteranii de razboi care necesită ajutor medical posttrumatic.
6. Este necesara definirea unui nou standard occupational – Manager in Securitate medicala urbana?
Madalina Neacsu: Avand in vedere ca amenințările la adresa comunităților urbane și, implicit, a individului s-au intensificat, sectorul sanitaro-medical ca parte a infrastructurii critice urbane câștigă noi valențe și dimensiuni strategice, integrate, inovative și inteligente în noua paradigmă de securitate și reziliență urbană.
În acest context, venim cu propunerea construirii unei noi curricule sub titlul de MANAGEMENTUL DE SECURITATE MEDICALĂ URBANĂ, curs care să cuprindă noi informații și noțiuni integrate și pluridisciplinare menite să introducă cursantul în domeniul informaţiilor strategice de medicină militara, medicină de urgență și medicina dezastrelor și, totodată, să-i dezvolte competenţele și abilităţile de bază aferente ocupaţiei de viitor MANAGER ÎN SECURITATE MEDICALĂ URBANĂ.
Viitorul Manager în Securitate Medicală Urbană vine in sprijinul procesului decizional medical prin gestionarea incertitudinii din sectorul sanitaro-medical în cazul amenințărilor asimetrice/hibride la adresa securității și rezilienței urbane.
În urmă cu doar câteva zile, Mădălina Neacșu și Victor Aileni au organizat un seminat, la Hotelul Salis din Turda, în care au fost prezentate oportunitățile de afacerti între mediul de afaceri – mediul militar și mediul administrativ, dar și oportunitățile de colaborare între comunitățile care au vecin ătăți NATO, ca și Turda, Sibiu sau Brașov.
Astfel de evenimente de diseminare a informațiilor cu privire la potențialului dezvoltării noilor modalități de apărare și securitate, precum reziliența urbană sau NATO urban vor continua la nivelul întregii țări.